Legendele Cimitirului Bellu

                      Cand moartea invinge dragostea

                      Au trecut mai bine de 100 de ani, iar piatra neagra a mormantului isi plange inca tulburatoarea poveste. Se spune ca cei ce se iubesc profund o pot auzi, soptita de freamatul frunzelor.
La sfarsitul veacului al XIX-lea, Constantin Poroineanu, fiul unui mosier renumit din tinuturile Olteniei, pleaca sa studieze la Paris, dupa cum o cerea rigoarea timpului. Desi student eminent, tanarul Poroineanu nu se poate tine departe de viata boema a orasului de pe Sena, nonconformista si de un farmec aparte. Aici, la o serata intre studenti, intalneste o frumoasa frantuzoaica, cu care traieste o aventura pasionala. Fata ramane insarcinata, iar Constantin cere acordul tatalui de a se casatori, dupa cum ii dicta constiinta. Batranul Poroineanu, extrem de revoltat de comportamentul fiului sau, ii adreseaza in mod impetuos “rugamintea” sa se intoarca grabnic in tara, amenintandu-l cu dezmostenirea, in caz de nesupunere. Astfel, proaspatul absolvent de facultate paraseste Parisul, cu inima franta si dezamagit.
                       Anii trec, Constantin Poroineanu devine la randul sau unul dintre cei mai mari proprietari rurali, detinand domenii importante in Dambovita, Ilfov si Romanati. Asemeni lui, unul dintre fiii sai pleaca la studii in orasul in care, cu 20 de ani in urma, Constantin traise cele mai frumoase clipe ale tineretii. Printr-o coincidenta ciudata a vietii, la fel ca si tatal sau, fiul mosierului Poroineanu intalneste la Paris o studenta de care se indragosteste nebuneste. Spre deosebire de tatal sau, tanarul Poroineanu o ia in casatorie pe aceasta, in secret, fara sa ceara binecuvantarea parintilor. Dupa cateva saptamani, se intoarce in tara, pentru a-si prezenta familiei mireasa. Constantin Poroineanu se impaca relativ usor cu aceasta idee, dar in scurt timp, punand cap la cap mai multe informatii, realizeaza ingrozit ca sotia fiului sau este fiica lui, rodul pasiunii traite la Paris in tineretea sa. Tinerii casatoriti sunt, prin urmare, sora si frate! Disperarea, durerea si revolta ii determina pe cei doi indragostiti sa-si puna capat zilelor. Constantin 
                        Poroineanu lasa toata averea sa primariei orasului Caracal. A doua zi dupa semnarea testamentului, se sinucide.
Povestea tragica a dragostei si a sfarsitului cumplit este intruchipata atat de expresiv in monumentul din Bellu, incat ai zice ca piatra e vie. Realizat de artistul italian Raffaello Romanelli, acest simbol al iubirii blestemate, care inspaimanta si induioseaza, infrunta veacurile.


                     Doamna cu umbrela

                     Catre marginea cimitirului, ferita de aglomeratia de vizitatori, apare o silueta gracila, care se distinge prin eleganta ei. E celebra “Doamna cu umbrela”, o alta legenda a cimitirului Bellu. Ai impresia ca este si ea vie, gata sa porneasca pe alee, dupa ce a zabovit, intr-o clipa de reculegere, la mormantul unei persoane dragi. 
                    Legenda spune ca “Doamna in alb” sau “Doamna cu umbrela” a fost amanta unui barbat bogat din Bucuresti. Se sopteste timid numele lui George Assan, din familia proprietarului primei mori cu aburi din Romania, sau chiar numele lui Carol al II-lea. Profesoara de limbi straine si guvernanta, Katalina Boschott a trait la Herculane o intensa poveste de dragoste cu enigmaticul barbat. Se pare ca acolo a suferit si o operatie de peritonita nereusita. Pe patul de moarte ar fi spus: “Cet animal de medecin m’a tuee! (Acest animal de medic m-a ucis!)”. Aceste cuvinte au fost incrustate cu litere de aur in piatra funerara, de granit rosu. Astazi nu mai sunt decat urmele, literele de aur au fost furate demult.
                      Se spune ca celebrul sculptor ar fi fost intrebat cine a comandat o asemenea statuie, pentru o simpla guvernanta. Raspunsul artistului ar fi fost: “Un domn cu stare, care a dorit sa ramana anonim”.

                      Templul durerii

                      Poate cel mai trist loc din cimitirul Bellu este cavoul Iuliei Hasdeu. “Micul Templu”, asa cum obisnuia Bogdan Petriceicu Hasdeu sa il numeasca, este astazi aproape o ruina. Ani de-a randul, incetul cu incetul, din interiorul cavoului s-a furat si distrus tot. Pana si parte din ramasitele pamantesti ale genialei adolescente au disparut. Putinele obiecte de valoare culturala inestimabila care au ramas in urma jafurilor sunt acum incuiate in cripta.
                       In urma cu mai bine de un secol, intr-o toamna trista, “batranul Hasdeu”, cum era numit de apropiati, isi inmormanta in cimitirul Bellu iubita fiica. Iulia Hasdeu fusese un copil precoce. La varsta prescolara, invatase sa scrie si sa citeasca, iar la numai 7 ani a scris primul sau roman despre Mihai Viteazul. In 1881, la varsta de 12 ani, pleaca la Paris, impreuna cu mama sa, pentru a studia la Colegiul “Sevigne”. Dupa absolvirea colegiului, se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie de la Sorbona, fiind prima femeie din Romania care a fost admisa la cursurile celebrei Universitati. Tatal, personalitate enciclopedica, are asteptari mari de la fiica sa: “Toti se intereseaza de studiile si succesele tale si au dreptate, caci tu – basarabo-munteano-ardeleanca – esti un fel de esenta a intregului neam romanesc”.

                        La inceputul anului 1888, apar primele semne ale unei boli nemiloase: tuberculoza. Iulia, extrem de ambitioasa, isi infrunta boala, scriindu-i tatalui ei ca este hotarata sa isi sustina lucrarea de licenta. Dar eforturile intelectuale uriase o slabesc tot mai mult si, in final, familia o indupleca sa paraseasca Parisul, pentru a calatori in Italia si Elvetia. In aceste locuri insorite, batranul Hasdeu avea nadejdea ca Iulia se va vindeca. Dar in pofida tratamentelor primite de la medici de prestigiu, starea ei se degradeaza tot mai mult. Fiind constienta ca sfarsitul se apropie, revine in tara, la Bucuresti. Pana in ultimul moment, sarmanul tata a sperat la un miracol. Un miracol ce nu a mai vrut sa vina. Cu numai doua luni inainte de a implini 19 ani, Iulia se stinge in bratele nefericitului ei parinte.

                    
                        Sunt multe legende si povesti cutremuratoare care se ascund pe aleile cimitirului Bellu, dar si o adevarata capodopera de monumente funerare. 
                       Datorita acestora si a numarului mare de personalitati care isi dorm somnul etern, a facut ca cimitirul Bellu sa fie inclus pe lista patrimoniului UNESCO.